După explozia reactorului nr. 4 de la Cernobîl, autoritățile sovietice au construit rapid un sarcofag din beton și oțel, finalizat în 1987, pentru a izola reactorul avariat și a reduce răspândirea radiațiilor. Această structură temporară avea rolul de a împiedica pătrunderea precipitațiilor și de a limita expunerea la radiații, însă, în timp, au apărut fisuri și deteriorări, iar sarcofagul inițial nu era suficient de durabil pentru a proteja mediul pe termen lung. Chiar dacă a reprezentat o soluție urgentă, efectele deteriorării sale asupra siguranței zonei de excludere au fost evidente pe parcursul deceniilor care au urmat.